LANSEAZĂ O IDEE
TRAINING TIME MANAGEMENT ASPST
Training de Time Management pentru studenți din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie. Trainingul a fost organizat de Asociația Studenților la Psihologie și Sociologie din Timișoara – ASPST.
TRAINING SCRIERE DE PROIECTE LIGA AC
Energia, zâmbetele și dorința de dezvoltare au fost rețeta unui Training de Scriere de Proiecte reușit.
Două zile frumoase alături de membrii din Liga AC, care ne-au demonstrat încă o dată că sunt harnici și dornici de a se dezvolta atât pe ei, cât și organizația din care fac parte!
Suntem încrezători că aceștia vor pune în practică cunoștințele acumulate.
TRAINING DEZVOLTARE ORGANIZAȚIONALĂ
TRAINING TIME MANAGEMENT LIGA AC
Training de Time Management pentru studenți din Timișoara în cadrul unui eveniment organizat de Liga AC.
TEAMBUILDINGURI
TEAMBUILDING OSB TIMIȘOARA
Un weekend la Poiana Mărului alături de OSB Timișoara cărora le-am facilitat activități de teambuilding. Echipa OSB era deja bine închegată și am lucrat eficient împreună.
O oră altfel…
Alături de o super mămică am defășurat o oră altfel alături de elevii din clasa a II-a, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 30 din Timișoara.
TEAMBUILDING OSB TIMIȘOARA
Activități de teambuilding din cadrul Taberei de Primăvară, desfăsurată de OSB Timișoara în perioada 25-27 mai la Poiana Mărului!
Proiectul în cifre
7
ORGANIZAȚII PARTENERE
>1000
BENEFICIARI DIRECȚI
>20
DE EVENIMENTE
6
LOCALITĂȚI DIFERITE
Implementare
Este un proiect realizat strict din resurse proprii ale organizației și se axează pe dezvoltarea personală și profesională a membrilor din alte ONG-uri
Articole
Tipuri de comunicare
Tipuri de comunicare Termenul de comunicare este unul vast și în timp ce tehnologiile avansează, acesta se diversifică și capătă noi înțelesuri....
Ultima zi de înscrieri – Timiș
Disfuncțiile echipei
Disfuncțiile echipei Astăzi expunem disfuncții pe care le poate avea o echipă. Principalele 5 dintre acestea duc la un randament extrem de scăzut al...
Articole
Tipuri de comunicare
Tipuri de comunicare Termenul de comunicare este unul vast și în timp ce tehnologiile avansează, acesta se diversifică și capătă noi înțelesuri. Astăzi o să expunem câteva tipuri de comunicare pe care le-am identificat în timpul activității Youth Ability Hunt Timiș:...
Ultima zi de înscrieri – Timiș
Disfuncțiile echipei
Disfuncțiile echipei Astăzi expunem disfuncții pe care le poate avea o echipă. Principalele 5 dintre acestea duc la un randament extrem de scăzut al lucrului în echipă: Absența încrederii (frica a fi vulnerabil în fața colegilor, ceea ce împiedică dezvoltarea...